„Ar fi fost frustrant să nu facem Sărbătorile pe primul loc”!** Cum explică Dănciulescu succesul de toamnă al lui Dinamo

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atacantul în vârstă de 35 de ani spune de ce s-a esteriorizat în momentul în care l-a văzut pe Tudor că arată punctul cu var la Târgu Mureș. „Ar fi fost frustrant să nu facem Sărbătorile pe primul loc”. La rece, la trei zile de la meciul cu mureșenii, „Danciu-gol” își menține declarația: „La penalty, Ilyes m-a lovit, m-a bruscat”.

Salut, Danciule! Te-a lovit sau nu Ilyes la acea fază?
M-a lovit, sigur că m-a lovit, m-a bruscat. Nu știu de câte ori l-ați văzut pe Dănciulescu să simuleze. Nu este genul meu, nu prea am făcut astfel de gesturi în cariera mea. Nu credeam că o să se facă atâta caz pe această fază. Noi am fost dezavantajați în multe meciuri în acest an, nu suntem noi cei ajutați de arbitri. Pentru noi vorbesc reluările din meciurile în care am fost dezavantajați.

Te-ai bucurat foarte tare când l-ai văzut pe Tudor că arată punctul cu var. De ce te-ai exteriorizat așa?
Era ultimul meci, CFR trecuse peste noi și am vrut să mergem în vacanță de pe primul loc. Ar fi fost urât să ne uităm în clasament și să ne vedem pe locul doi până la primăvară. Îmi doream foarte mult să terminăm în frunte, pentru noi, pentru unitatea grupului. Nu reușiserăm să câștigăm nici la Astra și, în plus, eu am o filozofie: este mai important pentru un fotbalist utilitatea lui pe teren decât cea de pe tabelă.

Apropo de acest lucru… Mulți spun că, în acest sezon, unitatea grupului a fost secretul lui Dinamo
Așa e. Am reușit asta, am fost uniți și a contat. În plus, am avut liniște, iar când la Dinamo au existat ingredientele astea, atunci nu au lipsit nici rezultatele. Este meritul antrenorilor, al conducerii și al nostru.

La fel, s-a spus că Dinamo a trăit pe spatele trioului Dănciulescu-Niculae-Munteanu…
Îți răspund scurt la această concluzie: grupul bate orice individualitate.

Revelion alături de Claudiu Niculescu

Cum a fost acest an pentru tine?
Un an bun, deși se putea și mai bine.

Spune-mi un moment din 2011 pe care vrei să-l uiți
Returul cu Poltava și înfrângerea cu Steaua.

Cel mai frumos?
Stai să mă uit în clasament … (râde)

Ce faci de Sărbători?

Pe acasă, prin țară. O să petrec cu Claudiu (n.r. – Niculescu) la munte, ne întâlnim mai mulți. Vine și Grig (n.r. – Dragoș Grigore).

Ai o urare pentru fanii dinamoviști?

La mulți ani, Sărbători fericite și să ne vedem cu bine anul viitor, cât mai mulți pe stadion.


Am simțit din perioada de pregătire că lucrurile merg bine la Dinamo
Ionel Dănciulescu, atacant Dinamo

8 goluri a înscris Dănciulescu în această ediție a Ligii I, fiind al doilea golgheter al echipei

202 goluri a marcat Dănciulescu pe prima scenă a fotbalului românesc, fiind pe locul doi în clasamentul all-time al golgheterilor


Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Au intrat banii pe carduri. Informația a fost confirmată chiar astăzi, 10 mai
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×